Recenzie: Frenezia

freneziaflb

Recunosc, sunt una dintre cele persoane care pune de cele mai multe ori mâna pe o carte despre care nu a mai auzit nimic din simplul motiv că se simte atrasă de copertă. Coperta ediţiei româneşti mi-a făcut cu ochiul: mi s-a părut simplă, mult mai puţin împopoţonată ca altele şi, ca să dau şi-un argument relativ stupid, îmi plac roşcatele. Naturale, că io-s vopsită. (Ştiu că ultima propoziţie n-are ce căuta într-o recenzie, dar treceţi peste.)

Bun, iar atunci când am citit şi opinia Cassandrei Clare despre ea, mi-am zis că gata. Am în mână o lectură bună, care vine ca o gură de aer proaspăt după atâtea poveşti despre vampiri minunaţi, transformate în seriale şi filme, sau magicieni/vrăjitori şi mai minunaţi, care deja au început să mă plictisească.

                Cartea părea promiţătoare, dar a început, încetul cu încetul, să mă dezamăgească. Pe Liv o marchează momentul în care mama ei ucide un lup, iar ea vede cum viaţa se scurge din el. Anii trec şi e nevoită să facă faţă unei mame care nu o înţelege chiar atât de bine, unui tată care are o reputaţie bună, dar e cam beţiv şi are câteva accese de violenţă faţă de ea, dar şi faptului că ea, eroina, nu are o reputaţie prea bună. Şi, o da, este mult mai păroasă decât alte fete şi e nevoită să se radă cu lama pe corp. Scena în care mama ei o duce la salon pentru o depilare cu ceară mi s-a părut vag amuzantă.

Liv, Corey şi Pace sunt o mică gaşcă de neînţeleşi dintr-un oraş universitar destul de conservator. Liv primeşte medicaţie pentru anxietate, Corey este negru (şi asta pare peste măsură de edificator), iar Pace este gay. Liv, ca o prietenă bună ce este, are o relaţie (fictivă pentru ei, adevărată pentru restul lumii) amoroasă cu Pace, care îi slujeşte şi ei şi lui Corey drept paravan pentru adevărata lor poveste de amor, care se consumă la adăpostul pădurii pe care Liv o iubeşte şi de care se simte atrasă.

Atât de atrasă, încât regretă îngrozitor când e nevoită să facă plimbări pe câmp şi nu printre copaci. Un pasaj care ilustrează acest lucru mi s-a părut destul de penibil, iar acesta a fost doar unul dintre destul de multele lucruri care au continuat să mă irite pe măsură ce înaintam cu lectura.

În primul rând, niciunul dintre personajele principale nu mi s-a părut suficient de matur şi de puternic. Da, ştiu, adolescenţa e o perioadă tumultoasă. E normal să dai rateuri. Dar la naiba, am crezut că grupul de cei trei aşa-zişi rataţi va evolua. În ciuda conflictelor, în ciuda momentelor în care Corey este gelos pe Pace pentru că se afişează cu iubita lui, în ciuda modului în care Pace ţine să-şi afişeze reputaţia de heterosexual jucător de fotbal care vine, de dragul gurii lumii, cu prietena la pachet, deşi o lasă pe Liv să-i coloreze unghiile de la picioare şi îşi caută, cam fără succes, un potenţial iubit, în ciuda căutării continue a lui Liv pentru a afla cine este de fapt, care primează în defavoarea vieţii sale amoroase.

Corey se dovedeşte până la urmă un sprijin pentru Liv, dar Liv se învinovăţeşte pentru ceea ce i se întâmplă lui Pace (hmm… vreţi să dau spoiler?), deşi conştientizează că nu a făcut mare lucru să îl ajute. Află că mama sa fusese blestemată deoarece a împuşcat un vârcolac, cap de familie, cu puşca din elicopter, iar blestemul i se transmite ei la naştere, sau ceva de genul ăsta: mie una mi s-a părut o prostie teribilă. Mama ei comisese crima, de ce să fie pedepsit copilul?… Sau asta e logică de vârcolac? După câte mi-a lăsat impresia romanul, mama ei habar nu are de niciunul dintre lucrurile acestea. Şi reuşeşte să-şi împuşte propriul copil, iar Liv rămână… să zicem… cam ciungă.

În esenţă, nu mi-a plăcut. Poate că ideea din spatele cărţii a fost cât se poate de bună, iar lectura este facilă… sau poate prea facilă. Nu ştiu de ce, dar spre deosebire de alte cărţi, nu mi-a sărit în ochi niciun pasaj memorabil, ca să nu zic cu adevărat memorabil, nicio scenă spectaculoasă care să fi fost ilustrată meşteşugit. Nici măcar apariţia lupilor în camera fetei, revelaţia că tatăl ei nu este cine credea ea că este… ce să mai spun despre scenele în care îşi conştientizează cu adevărat noua condiţie, cu tot ce implică: de-a dreptul trase de păr.

Avem, aşadar, o fată vârcolac şi vegetariană pe deasupra, un negru care o iubeşte şi cu care speră că va avea copii ciocolatii şi creţi, după ce vor fi ajuns să locuiască împreună în New York, un homosexual care tânjeşte atât de mult după dragoste încât ori se îndrăgosteşte de o fantomă, ori îşi imaginează o iubire inexistentă. Aparent, ideea fiicei ei care are o relaţie cu un negru (că da, până la urmă se află de iubirea lor) îi repugnă mamei lui Liv, rudele lui Corey nu o privesc cu ochi prea buni pe iubita lui şi… sincer, se putea mai clişeic de atât?!…

Aş mai avea multe critici de adus acestei cărţi, dar poate că alţii o vor găsi mai interesantă. Singura concluzie pe care am tras-o a fost aceea că să scrii simplu o părea simplu… dar în realitate, nu este chiar aşa. O lectură poate să dezvăluie mult mai multe lucruri, să te pună ceva mai mult pe gânduri, oricât de comodă ar fi, nu să te facă să întorci în silă pagină după pagină şi să realizezi, la sfârşit, că ar fi fost mult mai bun un film prost difuzat la televizor.

Îi acord două puncte din cinci acestei cărţi, din simplul motiv că nu a fost odioasă, ceea ce pentru mine a însemnat că am putut să o termin fără chiar atât de multe regrete, iar scenariul de bază a fost relativ ok, deşi s-ar fi putut transforma în ceva mult mai frumos dacă autoarea ar fi lucrat ceva mai mult la roman, explicând mai multe lucruri şi dând personajelor ceva mai mult farmec şi stăpânire de sine.

Autor: Francesca Lia Block

Titlu: Frenezia

Titlul original: The Frenzy

Anul apariţiei: 2012

Anul original al apariţiei: 2010

Număr de pagini: 222

Traducător: Carmen Botoşar

Editură: Corint Junior

Punctajul meu: 2/5

Citat: Mi-am trecut piciorul pe deasupra scaunului îmbrăcat în piele neagră şi m-am aşezat în spatele lui. A ambalat motorul, care a început să urle ca o bestie, şi am pornit-o în noapte. Vântul pusese stăpânire pe părul meu, suflând în jurul nostru şuviţe roşietice. Îl ţineam strâns de mijloc pe Corey şiîi simţeam mirosul de transpiraţie – izul aventurii, speranţei, dragostei.

Advertisements

1 Comment

Filed under recenzii

Noutăţi

     Aveam de gând să imi postez prima recenzie de pe acest blog, dar m-a surprins un colet venit cu ceva întârziere (uhm…), plin de cărţi comandate de pe okian, care mai de care… aşa că am scos toate chiotele şi chicotelile posibile şi imposibile şi am dezmembrat coletul instantaneu, apostofândru-mă mai apoi, că am reuşit să zgârii puţin una din cărţi… aşa, ca un copil prost ce sunt.

Dar ia să vedeţi ce de bunătăţi am primit!

Image

Din cele de mai sus n-am citit niciuna, mai puţin Tess + De veghe…, dar am decis că-i musai să le citesc în original. Am impresia că Beautiful Creatures s-a tradus la noi ca „A şaisprezecea lună”, sau ceva de genul ăsta, iar atunci când am chef de o lectură mai simpluţă prefer din start cărţile fantasy în defavoarea „romanelor de tren”, cum numea o prietenă cărţile de dragoste de tip Danielle Steel. Şi, având în vedere că o să apară şi filmul, pică cum nu se poate mai bine. Din păcate, a treia carte n-au putut să mi-o livreze… sau poate din fericire, că momentan sunt în sesiune…

Image

Aici prezint una bucată pisică. Am două, negre, prostănace, salvate de pui (mureau de foame, le disparuse mama) dintr-un copac din faţa blocului. Pufa şi Rina. Pufarinele mele încă lucrează la distrugerea coletului în care au sosit cărţile. Şi apropo, dacă se nimereşte pe aici cineva care e şi el mult-prea-fericit-proprietar de mâţe, am o curiozitate: atunci când citiţi, puteţi de pisici?… Nu, pe bune, că ale mele sunt proaste la capitolul ăsta: au ceva cu cărţile. Mai precis, cu cele din mâna mea: dacă am vreo carte în braţe, sar fix pe ea s-o roadă. S-o capseze măcar. Sau, cel puţin, să se instaleze taman pe ea, să nu pot eu citi de ele. Trebuie să le ard bine de tot ca să mă lase în pace, sau să mă încui în altă cameră, că uşile le deschid instantaneu… ajung să mă întreb ce-oi face atunci când or să înveţe să răsucească cheia-n broască!

Oricum, mi-au mai venit şi astea, care nu ştiu de ce aveam impresia că erau romane complete… măcar au fost super-ieftine. Oricum, bune pentru momentele în care am chef de citit ceva şi nu prea am timp. Sau pentru rezumate.

Deci… voi de care v-aţi apuca?… sau la care doreşte cineva vreo recenzie? Nu-i bai, destule zile până la următorul examen, şi e de-abia prima sesiune…

Leave a comment

Filed under bunătăţi proaspete pe rafturile bibliotecii

Prima postare. Un chestionar

Pentru că m-am hotărât să îmi „pornesc” acest blog tocmai când nu îmi trece mai nimic interesant prin cap şi de obicei mă plictisesc introducerile în stil „mă numesc cutărescu şi mă ocup cu cutare lucru, pupici pentru toţi cutăreştii”, m-am decis să deschid seria de postări cu o leapşă pe care am găsit-o la întâmplare pe internet.

1. Cand cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau indoiti paginile?

Cum să îndoi paginile, că ăsta e deja sacrilegiu, luând în considerare preţul din ce ce în ce mai piperat al cărţilor bune din ziua de azi… mda, mă rog, de câteva ori în viaţă am mai îndoit paginile cărţilor pe care le citeam, dar complet din greşeală, jur!… În general m-am obişnuit să memorez numărul paginii la care am rămas cu lectura, numărul sau titlul capitolului sau pur şi simplu pozez numărul paginii cu telefonul.

2. Ati primit in ultimul timp o carte drept cadou si, daca da, care a fost aceasta?
Sincer vorbind, primesc de măcar trei-patru ori pe an câte-o carte cadou, ba de la părinţi, ba de la prieteni, ba de la prieten. Dar nu-mi amintesc care-a fost ultima carte pe care mi-a luat-o cineva… şi oricum, de obicei şi astea pe care le primesc cadou sunt luate la sugestiile mele. Am impresia că  „50 de mari mituri ale psihologiei populare” şi „Fetele din Shanghai”…

3. Cititi in baie?

Nu prea am de ce. Nu petrec o grămadă de timp pe toaletă şi mi se pare destul de neigienic să citeşti pe WC, plus ca prefer să nu îmi distrug cărţile pentru a-mi satisface moftul de a citi în cadă.

4. V-ati gandit vreodata sa scrieti o carte si, daca da, care ar fi fost aceasta?
Am scris cărţi, am scris poezie, am câştigat câteva premii, dar doar cu poezie. Momentan m-am lăsat şi aştept un moment cât mai bun în care să mă apuc de ceva care să merite cu adevărat sute de ore de stat în faţa calculatorului, nu doar un remake pentru „Romanul adolescentului miop”. Într-un cuvânt, stau şi aştept un măr potrivit să-mi cadă în cap.

5. Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    Nu prea inteleg rostul întrebării. Sunt o grămadă de colecţii de carte disponibile pe piaţă la ora actuală. Majoritatea colecţiilor de autor mi se par destul de scumpe. Dar am colecţionat şi eu ceva Adevărul şi Jurnalul Naţional, care au fost ieftine şi destul de eterogene, dar într-un sens bun. 

6. Care este cartea preferata?
Nu cred că exagerez prea tare când spun că ar trebui să fie lista tuturor cărţilor preferate, că toate astea fac cât o bibliotecă, iar lista ar fi cat un volum… Dar să zicem că „Exuvii” (Simona Popescu), „Trei dinţi din faţă” (Marin Sorescu), „Elevul Dima dintr-a şaptea” (Mihail Drumeş), „Prins” şi „Supleantul” (Petru Popescu) de pe la noi şi „Balzac and the Little Chinese Seamstress” (Dai Sijie), „Therese Raquin” (Emilie Zola), „Un veac de singurătate” (G.G.Marquez), „Femeia la treizeci de ani” (Balzac) de pe la alţii.

7. Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea?

Hmm, îmi place destul de mult să recitesc unele cărţi, dar o fac destul de rar, şi anume când bugetul nu-mi permite să-mi cumpăr altele sau pur şi simplu nu mă mai tentează nimic nou. Am recitit relativ puţine cărţi, dar cred că cele mai recitite volume din bibliotecă au fost seria „Harry Potter” (care a ajuns, la aproape zece ani de când am primit cadou primul volum, ferferniţită toată), „Singur pe lume” şi „Doi ani de vacanţă”, care au fost cărţile-cult ale copilăriei mele, dacă nu şi ale adolescenţei. Nu am avut vacanţă de vară, cel puţin până am terminat liceul, în care să nu fi recitit din nou măcar câte puţin din fiecare.

8. Ce parere ati avea de o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?                                                                                                                                                                                                                                                                                Aş înnebuni de-a binelea, dar cred că nu aş fi în stare să mai spun nimic de emoţie; în plus, am o grămadă de autori pentru care nutresc mult mai mult decât simple aprecieri, dar sunt morţi-copţi de mult. În cazul în care m-aş întâlni cu cei răposaţi nu cred că mi-ar mai veni să îmi analizez părerile, ci să leşin pe loc. Dacă m-aş întâlni cu toţi autorii mei preferaţi, în viaţă, le-aş cere sfaturi cu privire la munca de scriitor, le-aş cere autografe şi pun pariu că mi-ar scăpa şi multe întrebări tâmpite, de la ce desene animate preferă la ce a fost înainte, oul sau găina.

9. Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine?
Îmi place să vorbesc despre ceea ce citesc, sau am terminat de citit, cu cineva care are habar despre ce tot pălăvrăgesc şi mai poate puncta măcar câte ceva. De exemplu, îmi place să port discuţii cu tatăl meu pe tema asta, pentru că eu îi povestesc în mare subiectul cărţii iar el se interesează mai în amănunt şi îmi poate da anumite explicaţii din punct de vedere istoric, că-i mai pasionat de istorie decât de beletristică… iar eu stau mai prost la capitolul istorie. Să vorbesc doar să mă aflu în treabă despre ultima lectură fabuloasă cu cineva care nu e dispus nici să-şi arunce un ochi pe o recenzie să afle în mare despre ce este vorba mi se pare o pierdere de vreme.

10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?
De obicei arunc un ochi pe câteva recenzii mai amănunţite, iar dacă mi se par pertinente, iar cartea primeşte cât mai multe recenzii favorabile, dau fuga la librărie. Mai aleg cărţile şi după simplul motiv că am mai citit ceva de acelaşi autor, şi mi-a plăcut, sau ceva din aceeaşi colecţie, şi iar, mi-a plăcut. Recunosc, şi după motive stupide ca „se dă cadou cu revista X”, e la reducere de 50% sau are o copertă care ar arăta mortal la mine în bibliotecă, chiar dacă conţinutul s-ar dovedi a fi execrabil.

11. Care credeti ca este o lectura “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?
Poeziile lui Mihai Eminescu, Amintirile lui Ion Creangă, comediile lui Caragiale şi ceva de Ioan Slavici, deşi, personal, „Mara” mi s-a părut cea mai enervantă carte din univers. Dar cate ceva din cei patru mari clasici, clar. Mă întreb cât la sută din populaţia româniei a citit măcar atât… şi îmi dau seama că nici nu vreau să ştiu.

12. Care este locul preferat pentru lectura?
Unde se nimereşte. În pat, pe canapea, în fotoliu, în picioare în bucătărie, cât supraveghez laptele să nu dea în foc, pe covor, în autobuz, în maşină, la metrou, în timpul vreunui curs plictisitor… chiar contează?

13. Cand cititi ascultati muzica sau lecturati in liniste?
Nu mă deranjează muzica, dar nici nu stau să îmi fac playlist de lectură. Iar dacă citesc ceva în engleză, zero muzică, poate doar de la televizor: închid obligatoriu calculatorul, ca să mă învăţ să folosesc dicţionarul de hârtie atunci când am nevoie. Dacă intru pe cel de pe internet, pierd prea mult timp de obicei sau chiar mi se întâmplă să abandonez lectura în favoarea navigării, din click în click, spre cine ştie ce chestie stupidă şi inutilă.

14. Vi s-a intamplat sa cititi carti in format electronic?
Seria „Amurg”, o carte de John Saul, „Enigma Otiliei”, „Max Blecher” şi multe altele… nu-mi displace să citesc ceva gratis găsit pe internet, afundată în fotoliul personal, în pijama, papuci şi cu ibricul de cafea în faţă. Dar nici n-aş înlocui cărţile de hârtie în favoarea celor electronice. Mi-a plăcut însă ideea că un e-book nu poate fi distrus, poţi maxim să-ţi faci praf telefonul/tableta/laptopul/desktop-ul, dar să fim serioşi, eu una sunt teribil de atentă cu telefoanele şi calculatoarele… mi-a plăcut cât de uşor poţi face comentarii pe text, adăuga notiţe, copia pasaje relevante/interesante/amuzante, pe măsură ce citeşti, mi-a plăcut că mai sunt cruţate şi săracele păduri. Dar cărţile standard miros frumos când sunt noi, dacă sunt îngrijite îmbătrânesc frumos pe rafturi, împodobesc frumos orice perete…

15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt imprumutate?
Mai mult cumpărate. Desigur, împrumut şi cărţi, de la bibliotecă sau de la alţii, dar dacă îmi place cu adevărat ceva anume, prefer să fac o investiţie.

16. O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte?
O nouă treaptă către înţelepciune, un amant niciodată gelos, un prieten întotdeauna grijuliu, o plăcere dintre cele mai nobile.

20130121_220958

Leave a comment

Filed under despre mine